Traduceri din, în şi între limbile sud-est-europene

autori

Tipărire

Améry, Jean

amery_jane
© Lutz Möhring

Jean Améry (pseudonimul literar al lui Hans Mayer) s-a născut în 1912 la Viena. După terminarea  şcolii, a absolvit cursuri de librar, după care a lucrat ca profesor la Universitatea Populară din Viena. Din cauza originii sale evreieşti, a fost silit să emigreze, în 1938, în Belgia, unde s-a alăturat mişcării de rezistenţă. În perioada 1943–1945 a fost prizonier în lagărele de exterminare de la Auschwitz şi Buchenwald. După război, Jean Améry a trăit şi a lucrat la Bruxelles. În 1978, şi-a luat viaţa la Salzburg.

Jean Améry se numără printre cei mai importanţi intelectuali europeni ai anilor ’60 şi ’70. În 1970 i s-a decernat Premiul Criticilor Germani, iar în 1977 Premiul pentru Publicistică al oraşului Viena. În memoria lui Améry, văduva acestuia a înfiinţat în 1982 Premiul Jean Améry pentru eseistică.

 

traduki partners 2014 d