Traduceri din, în şi între limbile sud-est-europene

traducători

Tipărire

Cercel, Cristian

.

cercel cristianCristian Cercel, născut în 1984 la București, a urmat cursurile programului de studii europene al Universității București. Ulterior a absolvit, la Central European University din Budapesta, programul de studii masterale „Nationalism Studies“. În 2012, a obținut doctoratul la Universitatea Durham (Marea Britanie). În 2008–2009 a fost redactor la revista Observator cultural. A beneficiat de mai multe burse de cercetare, iar în prezent este cercetător la Institutul pentru Mișcări Sociale din cadrul Universității „Ruhr“ de la Bochum. Cristian Cercel traduce din germană, italiană și engleză în română.

traduki partners 2014 d