Traduceri din, în şi între limbile sud-est-europene
Tipărire

Kunert, Günter

.

kunert guenterGünter Kunert, născut în 1929 la Berlin, e considerat unul dintre cei mai citiți autori ai generației lui. Printre operele lui multipremiate se numără poezii, povestiri, eseuri, reportaje de călătorie, cărți pentru copii și un roman. În anii ’60 a intrat în conflict cu autoritățile culturale din RDG, în timp ce în Germania de Vest interesul față de cărțile lui era în creștere. Datorită reputației lui internaționale, i s-a dat voie să călătorească în străinătate. A fost profesor invitat la universitățile din Austin (Texas) și bursier la Warwick. În 1979, a obținut o viză pe mai mulți ani, care i-a permis să emigreze în RFG. De atunci e stabilit la Kaisborstel, lângă Itzehoe.

Lansarea seriei de poezie tradukita poezio

28_tradukitaÎn colaborare cu editura vieneză Edition Korrespondenzen, TRADUKI a lansat în anul 2010 seria de poezie tradukita poezio, în care sunt publicați poeți importanți din Europa de Sud-Est, traduși pentru prima oară în limba germană. Toate volumele din această serie sunt ediții bilingve, apărute în traduceri excepționale și în condiții grafice deosebite.

traduki partners 2014 d