Traduceri din, în şi între limbile sud-est-europene

traducători

Tipărire

Andreev, Alexander

andreev aleksanderAlexander Andreev, născut în 1956 la Sofia, este autor, jurnalist şi traducător, precum şi şeful redacţiei bulgare a postului Deutsche Welle (TV şi online) din Bonn. A publicat două volume de proză, un volum de non-ficţiune şi texte în volume colective apărute în Germania, Austria, Bulgaria, Belgia, Marea Britanie şi Olanda. A tradus în bulgară cărţi de Günter Grass, Thomas Bernhard, Rainer-Maria Rilke ş.a. În 1995 a primit marele premiu al Asociaţiei Traducătorilor din Bulgaria. A obţinut mai multe premii jurnalistice, printre care, în 2008, marele premiu pentru jurnalism acordat de Comisia Europeană (pentru jurnalişti bulgari). Alexander Andreev este cadru universitar, consilier politic şi membru al Colegiului Traducătorilor Europeni de la Straelen (Germania). A făcut parte din consiliul director al Academiei Europene pentru Cercetare Socială, Integrare şi Societate Civilă (EALIZ) din Austria.

traduki partners 2014 d